Ceva mai soulful

A aparut anul trecut, asa e, dar "Playing the angel" de la Depeche Mode a inceput sa aiba o rezonanta in mintea mea abia acum. O sa explic si de ce si ce-i cu acest review intarziat.

In primul rand am descarcat de pe hub un concert al DM din Paris, acum o luna si ceva. Ce mai incolo si-ncoace, "One night in Paris", unul dintre cele mai grandioase spectacole ale sunetului la care mi-a fost dat sa particip - din pacate, doar din spatele monitorului.
Il vazusem prin 2002, de la un prieten, dar acum am avut ocazia sa-l reiau obsesiv si sa examinez fiecare piesa in parte.

Ei bine "One night in Paris" este unul dintre concertele din turneul de promovare al albumului "Exciter", primul pas facut de DM in noul mileniu. In care, pe langa eternele (in sensul bun) piese 1981 - 1997 , au cantat mai multe piese de pe "Exciter".

De la When the body speaks la Breathe si de la Dead of Night la Sweetest condition, DM au oferit masura valorii unui album subestimat in cel mai grav si condamnabil mod cu putinta. Randurile care curg in acest moment isi propun si explicarea afirmatiei de mai sus, all in do time.

Cei care au citit pana acum stiu ca Exciter e un album atmosferic, minimal, inregistrat full-on digital. Multitexturat, ciudat dincolo de inchipuire si ermetic... Asa apare Exciter, asa ca trebuie auditii succesive ca sa decojesti piesa pana la miez, care de cele mai multe ori iti taie rasuflarea.

Multi s-au plans ca Exciter e un titlu prost. De ce? Pentru ca piesele treneaza mai ceva decat "Calauza" lui Tarkovski. E prea slow ca sa te faca sa sari in sus. Raspunsul pentru acestia e simplu: cine vrea sa "excite" (in toate acceptiile posibile, dar mai ales la modul tactil si, sa zicem, sexual) o ia nice and slow, nu "me Tarzan, you Jane!". Asa ca aici am rezolvat.

Insa ramane latura "Playing the angel"... Despre care afirm, cu toata increderea si pasiunea netarmurita pentru Songs..., Ultra si Exciter, albumele care s-au scurs intre timp, ca este cel mai bun de la Violator incoace. Si fac asta in raport cu parada de piese de la One night in Paris, cand au trecut prin aproape toate albumele Depeche. Mai ales prin cele aparute intre Violator si Playing the Angel. Care sunt si vor ramane monumentale.

Insa Playing the Angel loveste in 2005. Cu Precious, pe TV, si cu un sunet abraziv, analog, cizelat de la pupitru de Ben Hillier (Blur, etc.). L-am ascultat de cateva ori si nu mi-a placut. Erau alte vremuri si inca nu trecusem 23 iunie in propriul calendar religios. Dar concertul a venit si a trecut.

Si am continuat sa-l ascult, pana cand in sfarsit a inceput sa vorbeasca. Piesele lui Gore, piesele lui Gahan (Nothing's Impossible, Suffer well, I want it all), disputa lor faimoasa despre rolul lui Dave in trupa... Gigolo sau compozitor?.. Incredibil cum mi-a luat mai mult timp sa il descifrez decat "seiful" Exciter. Dar atunci cand incepe sa curga, e unstoppable. Asa ca il proclam cel mai bun de la Violator. Dar de ce?

Daca examinezi semnele, e chiar simplu. Violator, piatra de hotar in orice gen de muzica (probabil pentru mult timp de-acum incolo)... Gore, Gahan, Wilder, Fletcher. Formula completa... Randament perfect... Coeziune a grupului perfecta... Un album despre care s-a spus/scris prea mult pentru a putea sa-mi pastrez luciditatea. Stunning!

Apoi Songs of faith and devotion... Gahan descopera Nirvana, Gore descopera Nine Inch Nails, Wilder redescopera Recoil, iar Fletcher... fumeaza Marlboro Lights... Gahan devine un rocker in versiune proprie, albumul e incarcat de durere, de furie, de neputinta si de wishful thinking. Loveste la tinta, dar simti ca baietii o tureaza la maxim. Urmeaza un turneu ridicol de lung, cu etaje diferite la hoteluri pentru cei patru, limuzine separate, petreceri separate. Wilder pleaca, Gahan moare. Gahan invie... Definitorie ramane Condemnation, centrul albumului, si rusinosul Rush, semn ca baietii se deconectau cu NIN in pauzele de la repetitii.

1997. Wilder e o amintire. Urmeaza Ultra. Au mai ramas trei, doamne, si toti trei au pofta de experimente. Ultra iese si e superb, cu o dedicatie "Useless" pentru Wilder. Un album frumos, cu adevarat frumos, si prima incursiune in lumea bizareriilor care la inceput pareau prea mult chiar si pentru Gore. Cei 3 DM aproape ca nu se mai suporta la repetitii... Ranile nu s-au vindecat.

2001. Exciter "loveste" cu "duritatea" unui fulg care iti umbla pe piele. Un statement inconfundabil DM, dulce amarui, optimist, melancolic, dar cu aceeasi margine ascutita marca Depeche - Dead of Night. Incredibil de bun, prosteste subestimat. Un landmark. Dar se simte ca inca nu...

Si ajungem la "Playing the angel"... Ranile s-au vindecat, la 14 ani dupa catapulta Violator. A doua etapa DM a luat sfarsit, incepe a treia. Cu "PTA", nonetheless. Chitari, sunet analog, dur.. Dar nu e Songs... Electronica, minimaluri, ambientaluri.. Si totusi nu e Exciter. Luciditate si durere... Si nu, nu e Ultra. Etapa 91-2001 se incheie. Patru albume, o moarte clinica, un membru pierdut si sute de stadioane maturate. Si avem prima coperta a cartii: "Violator". Si capitolele "Songs..", "Ultra" si "Exciter". Unice, irepetabile si dureros de fidele realitatii care a mers o data cu trupa. Rani si cicatrici.

Si mai avem coperta din spate, care anunta sfarsitul unei ere si "the redemption of DM". Cu forta, incredere, senzualitate si mult... DM, ca altfel nu stiu sa-i zic. Un album pe care o formatie care a implinit 25 de ani nu ar avea voie sa il faca. Si totusi... Coperta din spate e "Playing the angel". Nu e cel mai valoros, muzical/liric/etc. vorbind. Dar simti ca e apropiat, ca insemnatate de dimensiunile Violator. Si simti ca DM canta din nou in raspar fata de toata lumea. Ca ei fac underground-ul si mainstream-ul. Ca au incredere si stiu ca nu au egal in zona lor muzicala. Ca se simt bine impreuna. Si nu iti mai pui problema: va mai fi un alt album Depeche? Se vor desparti? Unde merg?...

DM e DM, si Playing the Angel intareste asta. E coperta din spate a unei carti superbe. E ultima scena dintr-un film memorabil, care deschide poarta pentru viitorul unei trupe cu adevarat "larger than life".

Daca in ultimii 15 ani simti ca au mai orbecait uneori, acum iti dai seama ca Gahan si-a gasit sezlongul din clipul de la Enjoy the Silence. Tronul DM. Toate cuvintele de mai sus, multe/putine, "meaningless and forgettable", sunt un tribut pentru o trupa, doua ere (una e pe drum), cinci albume dupa '90, sase inainte, si patru oameni care au ajuns la o rascruce, dar au puterea sa stie dinainte ca vor alege drumul cel bun, ca nu se pot insela, pentru ca sunt... DM.

Subiectiv vorbind.

Trofin si Uscat, de la matinal la prime-time

Da, stiu, a trecut ceva timp de la ultima postare. Insa o discutie cu o colega de redactie mi-a redeschis apetitul pt blogging (mersi, Mihaela). Sa purcedem...
Ne-am intalnit azi, eu si Petrisor, cu Ovidiu Uscat si Constantin Trofin. Am discutat, printre altele, despre bursa, fasolea scazuta, bere, filmulete, Mircea Badea si, nu in ultimul rand, noul lor proiect de la TVR 1.
Care e programat pentru a doua jumatate a lunii octombrie (estimativ, mai sunt lucruri de lamurit). Un show de divertisment, un format mai complex, cu aceeasi tenta umoristica ca in raposatul matinal de la Antena 1. Va fi difuzat seara, in prime-time.
Dar destule amanunte, o sa revenim in EVZ cu detalii. Ideea e ca s-au intors din concediu cu niste idei, pe care le "clocesc" ca sa le ajunga pentru tot sezonul. Apropo, show-ul e zilnic... UPS! Am spus din casa :D Gata, ajunge, keep in touch!

Tot grile, tot Realitatea

Apropo, am uitat sa mentionez asta la postul respectiv, dar unul dintre co-prezentatorii matinalului pe care Realitatea il inaugureaza de la jumatatea lui septembrie este Johann Pohrib.

Pentru cine nu stie, Pohrib este coordonatorul PR al Academiei Catavencu, dar marturisesc ca nu stiu ce statut mai are de la alipirea la Realitatea Media. Oricum, e in trust ;)

Site-ul de media e mai de gasca...

Am vazut pe www.jurnalismonline.ro cum Bradutz se intreaba care sunt cele mai tari site-uri de la noi si de-aiurea. De la noi nu mai are rost sa votez, ca se stie... Altfel s-ar supara Chaka pe mine :P

Dar de-afara mie imi place www.pressdisplay.com. De fapt il ador... Puteti sa va convingeti singuri. Pe langa asta, mai sunt LA Times, NY Times si USA Today. Prietenii stiu de ce... ;)

Realitatea si-a luat intelectuali

Trei grile de toamna in materialele de maine din EVZ. La media...

Printre ele, noul sezon Realitatea TV, cu highlight: Andrei Plesu (foto) si Gabriel Liiceanu au semnat contract cu RTV pentru un talkshow, "Altfel", difuzat in fiecare duminica, de la 20.00.


P.S.: Apropo, probabil stiati, dupa ce RTV l-a dat afara in iunie, intr-un scandal in care am fost implicati si noi, Razvan Dumitrescu se intoarce la "Realitatea zilei" si la "Realitatea de ora 18.00"... Va las pe voi sa comentati.